Capitolul 10 - Anexa 3
Suflet ancorat
Mă trezesc. Deschid
fereastra și privesc cerul. Un fum dens și negru parcă acoperea Pământul.
Culorile dispăruseră, iar aerul monocrom mă îneca. O liniște asurzitoare se
revărsa peste mine. Un nor de păsări se formează deasupra mea. Străzi pline de
oameni, dar totuși goale. Mă simțeam diferit într-un ocean de la fel. În colțul
străzii zăresc un bătrân ce cânta la vioară. Voiam cu orice preț să aud sunetul
corzilor atinse de arcuș. Nu auzeam nimic. Bătrânul se uită la mine, îmi
zâmbește și îmi spune: „trăim vremuri grele copile, totul a dispărut! Atunci
când sufletul dispare și lucrurile frumoase din viața noastră dispar.” Mă uit
atent la oameni. Dintr-o dată văd cum cutia lor toracică se deschide. Sufletul
era captiv în propriul trup. Ancora neputinței nu îl lăsa să evadeze. Reflexia
vitrinei unui magazin îmi arată propriul suflet ancorat. Cad în genunchi. Cad
pe brânci. Izbesc cu fruntea asfaltul. Îi cer iertare bătrânului. O lumină
puternică mă orbește. O arsură parcă îmi arde plămânii. În zare văd o pasăre ce
duce o ancoră spre soare. Muzica începe să cânte.
Source: ingberg |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu