joi, 18 septembrie 2014

Suflet ancorat

Capitolul 10 - Anexa 3
Suflet ancorat



Mă trezesc. Deschid fereastra și privesc cerul. Un fum dens și negru parcă acoperea Pământul. Culorile dispăruseră, iar aerul monocrom mă îneca. O liniște asurzitoare se revărsa peste mine. Un nor de păsări se formează deasupra mea. Străzi pline de oameni, dar totuși goale. Mă simțeam diferit într-un ocean de la fel. În colțul străzii zăresc un bătrân ce cânta la vioară. Voiam cu orice preț să aud sunetul corzilor atinse de arcuș. Nu auzeam nimic. Bătrânul se uită la mine, îmi zâmbește și îmi spune: „trăim vremuri grele copile, totul a dispărut! Atunci când sufletul dispare și lucrurile frumoase din viața noastră dispar.” Mă uit atent la oameni. Dintr-o dată văd cum cutia lor toracică se deschide. Sufletul era captiv în propriul trup. Ancora neputinței nu îl lăsa să evadeze. Reflexia vitrinei unui magazin îmi arată propriul suflet ancorat. Cad în genunchi. Cad pe brânci. Izbesc cu fruntea asfaltul. Îi cer iertare bătrânului. O lumină puternică mă orbește. O arsură parcă îmi arde plămânii. În zare văd o pasăre ce duce o ancoră spre soare. Muzica începe să cânte.

Source: ingberg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu