Opriți planeta, vreau să cobor

Capitolul 6

Opriți planeta, vreau să cobor

„Am ajuns în cafenea, am 'umbrela de regret' şi pantofi de 'vreau să plec'

Şi din piept cad cortine către nici un fel de basm

Şi încet m-aşez la geam şi pun florile-n pervaz,

Şi mai cer o cafea...” - Octavian Gheorghe

Chiar avem nevoie de multe cafele în ziua de azi, totul se bazează pe cât de mult rezistăm să facem cât mai multe lucruri și cât mai bine. Ajungem seara acasă și ne uităm la ceas...facem un calcul și ne dăm seama că mai avem 4 ore doar pentru noi. În acele 4 ore facem cumpărături, de mâncare, curățenie și ne culcăm, în final fără să realizăm nu am avut parte de acele 4 ore pe zi rămase pentru noi.

Și uite cum un astfel de program scurge toată esența din om, uite așa uităm că pe lumea asta există și altceva în afară de cei patru pereți din camera noastră și monitorul de la birou!

Cine mai apreciază în ziua de azi cititul unei cărți, în natură, rezemat de un copac? Cine mai are curajul azi să se urce în tren și să se oprească oriunde? Cine mai are timp să facă ceva azi?

Tot mai des răspunsurile la întrebările „ce facem azi?” sau „facem ceva azi?” sunt „îmi pare rău dar azi am treabă!”, sau „azi sunt foarte ocupat!” și cel mai dureros „sunt rupt de oboseală, azi mă duc să dorm!”. Muncim și dormim cu gândul la weekend, unde  plănuim să facem tot ce nu am apucat să facem pe parcursul unei întregi săptămâni. Vine ziua de luni și constatăm cum a trecut sfârșitul de săptămână pe lângă noi fără să simțim acea curățare psihică și fizică. Oboseala ne ține legați de pat, lenea ne face să deschidem televizorul să vedem un film, comoditatea ne face să ieșim la o bere cât mai aproape de casă și uite cum toate lucrurile frumoase și importante trec pe lângă noi, iar organismul nostru moare încet și sigur!

Avem acele puține momente în care reușim să facem un lucru important pentru noi, dar de cele mai multe ori nu trăim cu intensitate acel moment deoarece gândurile noastre zboară tot  către muncă și probleme. Am ajuns în stadiul în care nu putem sau nu știm să ne deconectăm de la rău și să vedem doar binele, nu mai știm să râdem și să iubim, iar cel mai trist lucru este că nu mai știm să apreciem adevăratul sens al vieții!

Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi deosebite care încearcă să-şi vadă această goliciune. – Osho

Este clar că viața nu a fost făcută să muncești și să dormi, acest stil de viață a fost impus de elită pentru a putea controla societatea. Viața este în sine o aventură, de când ne naștem începem o serie de explorări în căutarea sensului acesteia. Copiii explorează cel mai mult și cel mai bine deoarece nu au ajuns să cunoască timpul!

Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatură decât cu tine, cu evoluţia ta personală. – Osho

Odată ce conștientizăm semnificația timpului ne transformăm în oameni și devenim condiționați de acesta. Acesta este momentul când începem  treptat să ne devalorizăm ca ființe, astfel niciodată nu  ne rămâne timp pentru aflarea "sensului” şi de aceea moartea vine mereu ca o întrerupere brutală a căutărilor şi aspiraţiilor omului.

Pentru a putea profita la o capacitate mai mare de viață trebuie să ne poziţionăm într-un echilibru perfect între lumea materială şi cea spirituală. Mai simplu spus viața este o continuă inițiere, unde omul evoluează constant, această evoluție are la bază scopul și sensul vieții. Momentul cel mai important în viața unui om este atunci când scopul și sensul vieții se întrepătrund, deoarece atunci viața unui om se află în echilibru.

Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te! – Mircea Eliade

Source: Life is short