Umbra unei viori
Vântul șuieră cu jale
Prin sufletul unei viori
Frunzele de-un galben palid
Stau să cadă peste ea
Praful se ridică-n aer
La atingerea corzii uitate
De –un trecut ce varsă lacrimi
Peste un prezen ce plânge sângele
Viitorului nepăsător.
Un actor grăbit ce vede
Nu mai simte ce-a simțit
Și cu masca strâns pe față
El rămâne împietrit
Și vioara acum plânge
Și cu note grave strânge
Durerea acelor frunze și-a
actorului grăbit
Chiar și vântul se oprește
Toți copacii se deschid
Acum păsările cântă
Toate pân-la asfințit
Fără corzi vioara cântă
Peste munți și peste dealuri
Norii se transformă-n flăcări
Ploaia cade pe pământ
Lava iese din adâncuri
Un ocean de-un roșu crunt.
Dansul lebedelor negre
Îi cuprinde acum pe toți
Iar vioara mult prea mică
Acum cântă pentru morți.
Menestrelu-i pune-o coardă
Cu-o atingere suavă
Pact cu diavolul el face
Totul se transformă-n lavă
Tot ce-i viu acuma piere
Tot e ars și în durere
Vraja muzicii învie
Orice suflet fără glie.
Menestrelul acum plânge
Atingând ușor o umbră
O vioara blestemată
Amuțită dintr-o dată...
 |
| Source:artmajeur |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu