Călăuza realității
- Privește în adâncul cuvintelor -
M-am născut dintr-un
ou. Gălbenușul era soarele, iar albușul se prelingea pe trupul meu
transformându-se în cel mai frumos râu. Am urmat cursul râului. Un vânt plăcut
îmi mângâia părul. M-am lăsat dus de el și am ajuns pe o câmpie. Acolo erau
morile de vânt, iar fluturi uriași țineau locul elicelor. Îmi continui drumul
și văd un hamac realizat dintr-o coajă de banană. Mă așez în el închid ochii și
visez. Imaginea unui copil ce plutește, legat cu o sfoară de un nor. Norul se
sparge și mă trezesc. Pământul se cutremură. Trei elefanți cu capul în formă de
saxofon alergau spre mine. Concertul de jazz îmi încălzea auzul. Închid ochii
și visez. Zece porumbei albi mă ridică către nori. Porumbeii dispar și eu cad.
Mă trezesc și văd în fața mea o casă. Acoperișul se deschide și din interior se
ridică o balerină. Începe să danseze, iar la final îmi arată cu degetul către
cer. O barcă plutea cu catargul în jos. Cerul era marea, iar norii erau valurile.
Totul în jurul meu se topea. Ceasul se topea. Timpul se topea. Un fier de
călcat netezea nisipul. Merg pe urma lăsată de fierul de călcat. Căldura îmi
provoacă o stare de leșin. Printre pleoape văd că se apropie un individ cu
picioroange. Închid ochii și visez. Doi copaci cu trupuri omenești pluteau
într-o coajă de ou. Se țineau în brațe și priveau către nicăieri. Oul se sparge,
iar copacii se izbesc de pământ și mor. Mă trezesc și văd o cioară ce stă pe
umărul unei fetițe și mușcă din ea. Mai merg și văd cum peste un pian cade un
cal. Văd oameni ce au ceasuri în loc de ochi. Văd tristețe și durere. Văd o
scară și o ușă. Aleg să urc pe scară. Nu puteam să trăiesc în lumea lor.
 |
| Source: Suprarealism |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu